A doua si a treia casatorie

Biserica invata potrivit Sfintei Scripturi ca „Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Matei 19, 6). Astfel, ea este impotriva divortului, indemnand pe soti sa nu-si lase sotiile si pe sotii sa nu-si paraseasca barbatii. Din Noul Testament aflam ca divortul nu este admis decat pentru caz de adulter: „Iar Eu zic voua, oricine isi lasa femeia, afara de caz de adulter, savarseste el insusi adulter” (Matei 5, 32; 19, 9).

Biserica sustine ca a doua casatorie si a treia casatorie sunt tolerate numai din intelegere fata de slabiciunile omenesti (I Corinteni 7,9). Sfantul Vasile cel Mare (+ 379) randuieste prin canonul 4, ca cei care se casatoresc pentru a doua oara sa fie opriti de la Sfanta impartasire timp de unul sau doi ani, iar cei care se casatoresc pentru a treia oara sa nu se impartaseasca trei, patru, sau chiar cinci ani. Tinand seama ca aceste persoane erau oprite de la impartasire o vreme atat de indelungata, cele doua casatorii au ajuns sa poarte numele, la unii Sfinti Parinti, de desfranare.

A patra casatorie a imparatului Leon al VI lea Filosoful a facut ca in anii 912-913 sa se tina un Sinod la Constantinopol, in urma caruia s-a emis un Tomos. Conform acestui Tomos, a doua casatorie este permisa doar in cazul mortii sau disparitiei fara veste a unuia dintre soti, dar nu echivaleaza cu prima casatorie. A treia casatorie, potrivit acestui Tomos, este acceptata cu urmatoarele conditii: daca cel ce vrea sa se casatoreasca a treia oara are 30 de ani si nu are copii, este oprit de la impartasire 3 ani. Daca persoana in cauza are copii, este oprita de la impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului 4 ani. In continuare se mentioneaza ca daca cel ce vrea sa se casatoreasca a trei oara are varsta de 40 de ani si nu are copii, sa fie oprit de la impartasanie timp de 4 ani, iar daca are peste 40 de ani si are copii, nu se poate casatori a treia oara.

In cazul vaduviei se sustine ca sotul ramas in viata este liber sa se recasatoreasca fara a avea nevoie de o aprobare din partea statului sau a Bisericii. In cazul divortului, pentru a doua sau a treia cununie, pe langa procedura civila de divort, este nevoie si de actul de desfacere a cununiei din partea episcopului, cu stabilirea unei epitemii.

La inceput Biserica nu tolera a doua si a treia casatorie si chiar interzicea prezenta clericilor la astfel de nunti, potrivit canonului 7 de la Neocezareea din anul 315.

Se crede ca necesitatea unei randuieli de binecuvantarare a celei de-a doua si a treia casatorie s-ar datora cazurilor frecvente de recasatorii, precum si a imposibilitatii de a savarsi in astfel de situatii slujba primei casatori. In prima faza, Biserica fie interzicea casatoria pentru cei ce doreau sa se recasatoresca, conform canonului 2 al Sfantului Nichifor Marturisitorul, fie o acceptau, dar fara a pune cununiile pe capetele mirilor, ci doar pe umeri, potrivit Sfantului Teodor Studitul in Epistolele I si II, sau chiar deloc.

Din Molitfelnic putem vedea ca „randuiala celei de-a doua casatorii” este o scurta extindere a slujbei logodnei. Ea nu incepe cu rostirea cuvintelor „Binecuvantata este imparatia…”, ci cu rostirea „Binecuvantat este Dumnezeul nostru…” urmata de citirea rugaciunilor incepatoare. Ectenia mare este redusa la cateva simple cereri, si doar ultimele doua scurte rugaciuni ale slujbei logodnei sunt citite. „Rugaciunea inelelor” este inlocuita de o rugaciune de pocainta care cere „iertarea greselilor”, „curatire” si „dezlegare”. In cazul primei casatorii sunt pomenite persoanele drepte: Avraam, Sara, Rahila, etc, in vreme ce in cazul celei de-a doua casatorii sunt mentionate persoane ca Rahav pacatoasa (Iosua,1-24; Evrei 11, 31; Iacov 2,25) vamesul care s-a pocait (Luca 18,10-14) si „talharul cel bun” (Luca 23, 40-43); persoane care au primit iertarea lui Dumnezeu prin credinta si pocainta. O a doua rugaciune vorbeste despre mire si mireasa, spunand ca „nu au putut a purta greutatea zilei si aprinderea trupeasca” si astfel s-au hotarat sa primeasca „impreunarea nuntii a doua”. Nu mai exista o procesiune in mijlocul bisericii, iar incununarea este savarsita incepand cu cea de-a treia scurta rugaciune a randuielii obisnuite.

John Meyendorff sustine ca „nu exista nicio motivatie teologica pentru care numarul posibilelor casatorii succesive sa fie, pentru crestin, limitat la trei: limita este doar disciplinara si este definita prin „iconomie”, ceea ce nu inseamna – asa cum adesea se crede – ca este o usa deschisa spre compromisuri nelimitate”.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/nunta/a-doua-a-treia-casatorie-88809.html